Ziua 45: Spre capitală, cu entuziasm

Posted by on Sep 16, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Nu am mai vrut să ne trezim la 5 dimineața, așa că am hotărât să luăm feribotul de la amiază. La toate agențiile scria că sunt 2 feriboturi ieftine pe zi. Dar când am mers să cumpărăm bilete, surpriză. Azi nu circulă decât unul, respectiv cel care a plecat la 5 dimineața. Singurele variante erau un feribot foarte scump și bus- barcă-bus, la un preț ceva mai mic. Am optat pentru a doua variantă.

Ne-am luat la revedere de la cățelușii care parcă au înțeles că trebuie să plecăm, pentru că nu au mai plâns, doar ne-au privit foarte triști, apoi am așteptat să treacă vremea la același restaurant unde privitul creveților din acvariu aproape devenise un laitmotiv.

Cu câteva minute înainte să vină autobuzul mi-am dat seama că gentuța cu bani și acte e prea goală. Uitasem pașapoartele la hotel. Am fugit repede și le-am luat exact la timp. A venit un autobuz  în care ne-au îngrămădit, autobuz  cu care am mers destul de mult. Am coborât într-un port, unde am așteptat cam 5 minute să se pregătească barca cu care aveam să mergem. Și în barcă am stat la fel de îngrămădiți. Barca era mica, dar mergea cu o viteză incredibilă…zbura pe valuri și se legăna periculos pe mare, dar nimănui nu părea să îi pese. La mal ne-am îmbarcat într-un alt autobuz, care ne-a dus până la autogara din Haiphong. Pe drum peisajul era dezolant, cu munți de pietriș și macarale care răscoleau munții. Aerul avea un miros de pucioasă și peste tot munceau oameni printre mașinile imense.

A venit un autobuz care mergea spre Hanoi chiar unde am fost lăsați. A fost un drum lung, cu foarte multe opriri și comedii stupide la televizorul din autobuz. Când în sfârșit am ajuns, am fost asaltați de taximetriști. Am luat un taxi cu doi neo-zeelandezi spre un guest-house din lonely planet. Hanoiul mi s-a părut imens, gălăgios, cum uitasem că sunt orașele mari din Vietnam. Era foarte cald și nădușitor.

Neo-zeelandezii Dana și Sam, care mai târziu am aflat că era pe jumate englez și de fapt locuia în Anglia, s-au cazat la același guest-house. Am lust-o la pas pe străzi, să căutăm un loc în care să mâncăm. Am prins ora de vârf a Hanoiului. La prima intersecție eram să fiu dărâmată de o motocicletă. Și la a doua. Și la fiecare cinci minute. Dar am supraviețuit serii, deși am ajuns frântă de oboseală. Hanoiul e obositor, dar parcă atmosfera e mai frumoasă, mai boemă decât în Saigon. Unele străduțe sunt chiar fermecătoare. Mâine vă voi povesti despre farmecul Hanoiului. Acum îmi țiuie capul de la claxonul milioanelor de motociclete care circulă pe străzi.