Ziua 60: O despărțire nostalgică

Posted by on Oct 9, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Ziua 60: O despărțire nostalgică

Am fost tristă să aflu că recepționera hotelului a alungat-o pe Mao când a vrut să urce la noi să ne anunțe că e în oraș. Ne aștepta acolo, în fața hotelului, resemnată, cu sarcina prea mare pentru trupul ei mărunt. Avea în spate coșul pe care i-l promisese lui Stelian și zâmbea trist.  Am stabilit o oră la care să ne întâlnim să ne luăm rămas bun. Apoi Mao a plecat să își termine treburile prin oraș.

Ziua de azi s-a dus în plimbări de-a lungul Sapei. Când treceam prin piață eram recunoscuți de femeile H’mong din sat și asaltați cu sute de lucruri și rugăminți fierbinți: buy from meee…Dar parcă azi totul era mai trist. Ceața densă nu făcea decât să amplifice sentimentul de tragism care anticipa despărțirea după aproape 2 săptămâni petrecute împreună cu cele 3 femei.

Mama Chon a coborât de pe un motor care a oprit spectaculos în fața noastră, condus de un turist înveselit de vinul de orez din sat. Era atât de mică încât nu ajungea să pună piciorul jos. Ducea în spate rucsacul turistului și râdea fericită că ajunge teafără. Ne-a povestit că turistul a condus ca un nebun și că i-a fost puțin frică. Turistul a plecat stând în picioare pe motocicletă, vădit încântat.

Am rămas noi 5 pe marginea trotuarului și povesteam nimicuri și făceam schimb de amintiri, de îmbrățisări, de impresii. Făceam promisiuni de revedere, de păstrare a lucrurilor pentru totdeauna, în semn de prietenie și râdeam triști, știind că momentul se apropie.

Ne-am pupat și îmbrățișat îndelung și am tăcut. Mama Chon își ascundea ochii și îi tremura vocea. Mama Chi repeta, mai mult ca o auto-sugestie: “don’t be sad”. Și atunci mi-au dat lacrimile. Și plângeam toate 3 și încercam să zâmbim și nu reușeam. Am făcut un efort și ne-am șters lacrimile. Restul e inutil de reprodus aici.

A fost o despărțire nostalgică…Au fost cele mai frumoase 2 săptămâni din Vietnam, din vara asta, din tot anul. Am învățat atâtea lucruri de la aceste 3 femei simple, curajoase, devotate și puternice…

Ne-am promis să ne reîntâlnim a doua zi, dacă ploua. Dacă era soare, ele trebuiau să meargă să culeagă orezul. Știam că nu ne vom mai întâlni. Dar astfel de promisiuni fac întotdeauna despărțirile mai usoare.