Ziua 54: O privire peste râu

Posted by on Sep 29, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Ziua 54: O privire peste râu

Ultima noastră zi aici. Mâine se împlinește săptămâna. E liniște, parcă toată atmosfera e schimbată. Soțul mamei Chon e la casa din munte. Nimeni nu mai vorbește tare. Eu sunt obosită după noaptea nedormită și tânjesc după un duș.

Pornim spre strada principală cu gândul de a cutreiera și satele de peste râu. Restaurantele de la strada principală sunt pline de turiști veniți în grupuri, fiecare cu ghidul lui. Suntem asaltați de femei care ne arată genți, portofele, pături și brățări. Ne roagă să cumpărăm de la ele. Mă uit cu  coada ochiului la o cusătură complicată, dar vânzătoarea vigilentă mă vede și îmi repetă insistent: buy from me, madame. Îi explic că nu vreau să cumpăr…doar mă uitam. Nu mă crede.

Luăm drumul spre podul care traversează râul, drum ce duce spre satul comunității Dzao. Femeia cu pătura ne urmărește. Facem un test și ne așezăm pe o piatră. Ea se așează lângă noi și începe să coase. Mergem mai departe. Vine după noi. O întrebăm ce vrea și ne spune triumfătoare: ai spus că vrei să cumperi o pătură. Nu spusesem asta. Dar nu vrea să ne înțeleagă și ne urmărește mai departe. La intrarea în satul etniei Dzao ne asaltează copii cu mâinile întinse, care îți strigă supărați: money…de parcă ți-ar cere înapoi ceva ce le-ai furat. Au pe cap căciulițe tradiționale, cu ciucuri roșii. Îmi vine în minte că ciucurii lor tradiționali arată ca cei cu care se împodobesc urșii și caprele la noi, de anul nou.

În sat nu am văzut nici o femeie. Parcă intraseră toate în pământ . Doar câțiva bărbați lucrau grădinile din spatele caselor și ceata de copii își făcea de treabă în curtea școlii. Satul acesta arată mult mai bine gospodărit decât cel în care stăm noi. Au drum asfaltat și case arătoase, motociclete în curți. Femeile, așa cum le-am văzut în Sapa poartă un batic roșu pe cap și își rad părul din jurul frunții. Cu greu îți dai seama dacă au sau nu păr sub batic. Coafura tradițională  le mărește fețele, oricum rotunde, le face să aducă a chinezoaice. Unele mai bătrâne poartă pe cap un batic mare si roșu, ca o patură împăturită migălos. Au pantaloni largi, împodobiți cu motive etnice, coliere și gentuțe asortate. Culorile tradiționale sunt roșul aprins și un galben stins, elegant, spre portocaliu.

Mă  învârteam în jurul școlii din sat și mă întrebam de ce se rad în cap femeile Dzao când am văzut un cățeluș mic și slab. Am scos o pungă de biscuiți și i-am întins unul. În secunda următoare toți copiii au tăbărât pe noi și ne-au smuls biscuiții din mâini. Se uitau urât la noi, cu mâinile întinse. M-au enervat privirile acelea ostile..de parcă le mâncam biscuiții lor. Le-am dat câte un biscuite pe care aproape mi l-au smuls din mână. Restul i-am dat cățelului. Femeia care era hotărâtă să ne vândă acea pătură a plecat bombănind.

Nu m-am simțit deloc în largul meu în satul ăsta. Oamenii sunt distanți și cer bani dacă vrei să îi pozezi. M-am simțit din nou ca un dolar mergător. Am ieșit din sat pe un alt drum, unde am dat peste mama Chon. E atât de mărunțică încât de abia am văzut-o. Se minuna din nou de cât de puternici suntem și ne lăuda ca o mamă mândră de copiii ei. Ne-a spus că suntem cei mai speciali prieteni care au stat la ea acasă și că o să îi fie dor de noi…și mie o să îmi fie dor…glasurile ne-au tremurat în aceeași nostalgie…

Cina a fost tăcută, plină de o tăcere care anticipa despărțirea de a doua zi…