Ziua 57: Ritual șamanic și surprize

Posted by on Oct 4, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Dimineața asta mi-a adus o durere de cap insuportabilă. Am petrecut o bună parte din noapte trimițând mailuri și mesaje, încercând să adun oameni care să contribuie la cauza noastră. Eram atât de obosită încât abia am recunoscut-o pe mama Chi care îmi făcea din mână în fața hotelului. Am stabilit că mergem împreună în sat la prânz, nerăbdătoare să le spun de mica surpriză pregătită pentru ele.

O parte din zi am petrecut-o dând detalii, preluând comenzi, făcând calcule. Am ajuns în sat mai târziu decât am preconizat. Eram foarte obosiți și ne mișcam cu încetinitorul. Am ajuns târziu la mama Chon, când ea deja credea că nu mai venim. Erau toți adunați în casa unei vecine, unde o șamancă se afla în mijlocul unui ritual. Mama Chon ne-a explicat că nu le merge bine membrilor casei, așa că șamanca, care se întâmpla să fie cumnata ei, făcea un fel de ritual de exorcizare. Recita ceva precipitat bătând într-o tobă mică, mișcându-se în ritmul tobei, cu fața acoperită cu o hârtie decupată. Pe masa din fața ei erau așezate bețe parfumate și câteva obiecte ritualice, lângă niște oameni decupați din hârtie. Șamanca s-a oprit brusc din recitat și a început să scoată un sunet ca de pasăre, asemănător cu chiotele românești de la hore.

Nimeni din cei prezenți nu păreau a se sinchisi de ritual. Fiecare își vedea de treaba lui, deși se simțea respectul viu pentru șamancă și pentru activitatea ei. Mama Chon m-a luat deoparte și mi-a spus ca pe un mare secret pe care probabil îl cunoștea tot satul, că bărbatul casei are prea multe amante, de asta nu îi merge bine casei respective.

Îmi imaginam amuzată  cum cad una câte una amantele, odată cu terminarea ritualului. Scena cu șamanca s-a repetat și la peretele opus, apoi stăpânul casei a făcut o mătanie și i-a dat femeii două pahare cu vin de orez, pe care aceasta le-a dat peste cap ținând câte unul în fiecare mână.

S-a întins apoi o masă mare (familia sărbătorea vinul nou și urma să aibă loc aceeași scenă ca cea de la mama Chon de acum câyeva zile). Am mâncat și noi puțin, mai mult din politețe, pentru că majoritatea mâncărurilor erau din carne. În mijlocul mesei trona un bol mare plin cu un lichid roșu. Era, așa cum bănuiam, sânge de găină, în care pluteau câteva măruntaie. Urma să fie băut ca desert. Mama Chon ne-a mărturisit că ei nu îi place. Eu mă uitam cu gura căscată la sângele care se închega în fața mea.

După scurta oprire la masă am mers la mama Chon acasă, unde Mao și mama Chi coseau de zor. Nu le venea să creadă când le-am spus că vrem să cumpărăm lucruri în valoare  de 87 de dolari, câți s-au strâns. Îmi doream ca suma să fi fost spectaculoasă, să pot face mai multe pentru ele, dar au fost bucuroase și pentru atât. Ne-au mărturisit că nimeni nu a mai făcut așa ceva pentru ele vreodată.

Mao ne-a explicat de ce sunt ei atât de săraci, deși sunt atâția turiști în zonă. Vietnamezii din Sapa care dețin agenții de turism descurajează turiștii să meargă la casele localnicilor fără vreun tur, pentru că, spuneau ei, localnicii le fură toți banii. Acum 20 de ani Sapa era un oraș mic, sărac. Nici o clădire nu avea mai mult de un etaj. Acum toți s-au îmbogățit pe seama minorităților etnice. Vietnamezii se îmbracă în haine tradiționale și se dau drept H’mongi. Sau plătesc foarte puțin vreun localnic să fie ghid, deși ei cer prețuri exorbitante pentru un tur. Ei sunt conștienți că turismul în Sapa există doar datorită comunităților de minorități etnice. Dar nu pot face nimic de câte ori sunt alungați de către vietnamezi. 

Am plecat din sat când deja se întunecase, cu promisiunea de a ne reîntâlni a doua zi în Sapa. Era o beznă adâncă, completată de ceață. Drumul până în Sapa semăna cu drumurile inițiatice din basme. Tăiam întunericul cu motocicleta și mă stăpânea o senzație de ușurință, pâna la starea de zbor. 

(…)

Schimbam canalele televizorului când am auzit o înjurătură strașnică, românească, cum nu mai auzisem de mult.  Era pe postul național de televiziune un documentar românesc, despre viața la sat. România pare un loc atât de îndepărtat, care e totuși acolo și mă așteaptă.