Ziua 71: Revedere emoționantă

Posted by on Nov 19, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Ziua 71: Revedere emoționantă

Suntem tot în cabina VIP. Ori nu au mai fost disponibile bilete la clasa normală, ori chiar arătăm ca niște VIP-uri, din moment ce e a doua oară când mergem la VIP. Stăm însă înghesuiți, mai înghesuiți decât dacă am fi stat la clasa normală. Rulează un film cu un tânăt dintr-un trib tailandez care a mers în Australia să-și salveze cel mai bun prieten care era un elefant. Pe cât de stupid e filmul, pe atât de emoționant mi se pare. Nimeni nu prea se mai gândește la săracii elefanți și la dramele lor.

Ajungem repede pe insulă, găsim și mai repede o mașină care să ne ducă în cealaltă parte a insulei, ajungem la Nhat Lan. Insula s-a schimbat. Arată ca un imens șantier. Se construiesc străzi și e o adevărată aventură să mergi pe străzile în construcție. Unul din trepiezi aproape că a spart geamul mașinei la o groapă mai adâncă.

Am intrat emoționată în curtea Nhat Lan-ului. Acum îmi dau seama cât mi-a plăcut locul acesta, cât de mult l-am asemănat paradisului. Suntem singurii oaspeți din tot complexul. Las bagajele în cameră și mă îndrept emoționată spre plajă. Sper să întâlnesc un vechi prieten, de la care nu am apucat să îmi iau rămas bun data trecută.

Văd pe plajă un covrig negru. Mă apropii, cățelul mă privește…nu e el. Sunt dezamăgită, dar observ mai încolo alt cățel negru spre maro. Nu, nu poate fi el. El era de un negru strălucitor. Și totuși îi recunosc privirea. Se uită uimit la mine și țopăie fericit. Mă pupă și mie aproape că îmi vine să plâng. Atât de drag mi-e cățelul acesta…Și atât de rău mi-a părut că nu apucasem să îmi iau rămas bun de la el…Da, știu, sunt sentimentală… banal de sentimentală.

Acum e schimbat. A mai crescut, și-a schimbat culoarea și e mai trist. Mă întristează teribil tristețea lui. Și nu e singurul schimbat de aici. Restaurantul e fad fără Khan cu zâmbetul lui atât de plăcut, care nu îl părăsea niciodată. Nici muncitorul-filosof de la bungalouri nu mai este. Plaja s-a mărit, nisipul este cu jumate de metru mai înalt. Se vede că a fost recent o furtună. Și prima dată când am venit aici fusese recent o furtună. Dar acum totul pare uzat, plictisit, lipsit de strălucire.

Moșul francez încă mai bântuie pe aici în căutare de parteneri de șah…Și cățelul e atât de trist…Și eu lăcrimez fără nici un motiv.