Ziua 18: plimbare, asemănări, vegetație

Posted by on Aug 5, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Bineînțeles că a durat ceva până am adormit după cele 7 ore de somn din ziua precedentă. După o noapte plină de filme pentru psihopați (în ultima vreme numai filme dubioase nimerim), ne-am trezit buimaci, în liniștea chinuitoare de la hotel (francezii plecaseră spre Phu Quoc, după ce le-am povestit cât e de frumos acolo și ne-au promis șă îl salute pe phucocel). Am luat două biciclete (poți lua bicle gratis de la hotelul ăsta) și ne-am pierdut prin junglă, fără vreo destinație anume. Făceam când stânga, când dreapta, după cum simțeam.

Drumul se îngusta din ce în ce mai mult, deși continua să fie asfaltat, jungla devenea din ce în ce mai deasă, casele mai ascunse de vegetație. Fiecare casă era înconjurată de un mic șanț cu apă, avea ușile larg deschise, un televizor pornit, un câine agitat la poartă. Majoritatea caselor erau mici, cu maxim două camere, făcute din lemn, cu acoperișul din frunze de palmier cusute între ele. Viața pe deltă e destul de liniștită. De fapt, activitatea e aproape inexistentă aici, în junglă. În centrul satului oamenii vând și cumpără produse, merg de colo colo pe motocicletă, iar aici, în case, parcă vin doar să se relaxeze, ca într-un  loc sacru. Oamenii sunt foarte prietenoși, te salută toți până te saturi de salutat, zâmbesc larg, deși probabil nu au cele mai fericite vieți aici, pe apă.

Mergând pe toate drumurile, am ajuns pe o cărare îngustă, care se oprea într-un cimitir. Mormintele lor sunt ridicate deasupra pământului, cred că vietnamezii doar betonează sicriele, nu le îngroapă. Dar am văzut fastul cu care se duc morții la cimitir, într-un fel de mașină-templu, respectul pe care îl poartă ei morților, un adevărat cult al strămoșilor. Mi-am amintit de deologia românească. În mitologia românească sunt foarte importanți moșii și strămoșii, care, deși și-au pierdut numele vechi, originar, au un loc de cinste în datinile ancestrale. Și nu numai în acest aspect seamănă vietnamezii cu românii. Alături, lângă cimitir erau doi localnici care săpau un șanț cu noroiul până la brâu, râzând.

A început să plouă, deși era Soare. De altfel, toată ziua a fost o atmosferă apăsătoare. Îmi venea să dorm continuu și parcă eram pe altă planetă. E destul de deprimantă delta asta. Pe canalul principal care e în spatele hotelului, se plimbă bărci cu turiști care merg la fabrica de bomboane de cocos. Încă o dată, am refuzat să mergem într-un tur. Am preferat să colindăm satul cu bicla. Dar satul pare destul de fad. Cel puțin, pe mine nu mă inspiră deloc. Nici aici nu prea am făcut fotografii. În afară de tururile turistice, care sunt arhicunoscute, nu par a fi locuri care așteaptă să fie descoperite, poezie. Asta pare a lipsi Vietnamului: poezia.

You can support Satwa Guna project by donating, or simply putting a banner on your website/blog.

The team is grateful for any kind of support. Thank you.

Supporting project Unknown VIETNAM
stelian@photodesign.ro: