Ziua 19: vin, comunism, dezamăgire

Posted by on Aug 5, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Ce am făcut azi? Nu mare lucru. Am mai colindat satul cu bicicleta, am căutat locuri, oameni, dar nu am găsit. Nu am simțit nici o chemare, nu am descoperit nici un loc. Ne-am hotărât să mergem mai departe, mai spre Nord, deși nu am făcut nimic în deltă. Nimic din lucrurile pentru care am venit. Plecăm de aici fără vreo fotografie, fără vreo conexiune creată cu locurile astea. Plecăm  la fel cum am venit.

Am ieșit afară pentru cină, în timp ce Stelian lucra la niște poze și m-am așezat în foișor, care era singurul luminat. La urma urmei, eram singurii cazați în hotel. Patronul hotelului a venit să mă întrebe ce mănânc, mi-a recomandat un pui cu sos nu știu de care, și i-am cerut vin de orez. Mi-a adus o sticlă de jumate de litru, care inițial am crezut că e apă. Când am desfăcut-o un miros de alcool mi-a înțepat nările. Părea mai mult țuică decât vin, și avea gust de alcool. E ca și cum ai bea spirt (bănuiesc… nu am băut niciodată spirt). După un pahar minuscul deja nu mai știam bine nici română, dapăi engleză, deși nu era nici pe departe de tare ca rachiul moldovenesc.

Am început să îmi iau interlocutorul la întrebări, profitând de faptul că vorbea engleză. Dialogul a sunat cam așa (S sunt eu, iar I este el):

S: Ești de aici, din Ben Tre?

I: Nu, sunt din Ho CHi Minh, dar m-am mutat aici după ce m-am căsătorit, pentru că familia soției mele locuia aici.

S: Ce îți place la Ben Tre? De ce ai ales orașul acesta în locul HCM?

I: Îmi place liniștea de aici. Și îmi plac oamenii. Nu sunt așa materialiști ca în HCM. Sunt mult mai prietenoși. Și apoi, familia mea e aici.

S: Unde ai învățat engleză așa bine?

I: În Ho Chi Minh. Am venit aici când au început să vină turiști străini la hotel. Era nevoie de cineva care știa engleză. Acum se fac 20 de ani de când lucrez aici.

S: Cine a desenat tabloul acela cu Ho Chi Minh? Dvs.? Soția? (Aveau pe perete un desen reușit cu HCM)

I: A, nu, l-am cumpărat.

S: Ești membru al partidului? Îți place comunismul?

I (vizibil încurcat și fâstâcit): Da, da…cum să nu îmi placă…comunismul ăsta e bun. În America, dacă ai o armă, poți împușca pe oricine. Aici nu. Dacă cineva are o armă e imediat verificat de poliție, anchetat. Aici nu ai voie să ai arme și să împuști pe oricine.

S: Deci e safe…

I: Da. Și fiecare poate avea o afacere, poate trăi bine. E un comunism liber

S: Da, pare mai mult capitalism…Și totuși, de ce îți place? Știi, eu sunt din România, țară care a fost comunistă…

I: Îmi place. Da, dar în România a fost un comunism rău, distrugător. Aici îmi place

A apărut un angajat și șeful se uita destul de speriat spre el, apoi spre mine, s-a scuzat și am înțeles că trebuie să schimb subiectul. Nu știu dacă îi era frică să fie auzit vorbind despre comunism, sau dacă era doar stânjenit de subiect, sau dacă doar avea treabă…

Ce e drept, oamenii de aici par destul de mulțumiți cu viețile pe care le au, deși muncesc aproape toată ziua majoritatea din ei. Nu am văzut cerșetori sau oameni încruntați, deși ăsta poate fi reflexul de a se adapta și de a se mulțumi cu orice le oferă viața, după o istorie grea la care au fost supuși. Cred că Vietnamul e un fel de România a Asiei. Cel puțin, ambele au fost supuse de istorie unor încercări grele, asemănătoare chiar. Încă nu îmi pot da seama ce rol joacă comunismul în viețile vietnamezilor, dar până acum, din afară, pare cel mai inteligent comunism.

You can support Satwa Guna project by donating, or simply putting a banner on your website/blog.

The team is grateful for any kind of support. Thank you.

Supporting project Unknown VIETNAM
stelian@photodesign.ro: