Ziua 25: orașul fără activitate

Posted by on Aug 13, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Am ieșit la plajă la o oră destul de târzie. Soarele ardea îngrozitor, nu puteai ajunge la mare fără să îți arzi tălpile. Aproape nimeni nu stătea la soare. Ardea prea tare, nici o cremă de protecție nu îi făcea față. Plaja era mult mai goală decât ieri, oamenii se relaxau, activitatea lâncezea. 

Marea era atât de verde și de limpede, cu o temperatură perfectă. Mi-am zis că așa trebuie să arate camera Sambo…verde, densă, perfectă.

Singura preocupare a localnicilor este să atragă turiști. Se pare că activitatea lor s-a transferat toată spre turism. Orașul e în continuă transformare, oamenii se gândesc mereu la metode noi de a ieși în evidență printre zecile de afaceri identice. Localnicii au început să învețe rusă, încearcă să înțeleagă mentalitatea turiștilor, să își perfecționeze afacerile.

Am petrecut mare parte din zi pe plajă. Era un contrast ciudat între oamenii care stăteau fără să facă nimic, pur și simplu își pierdeau timpul, și bătrânele care vindeau răcoritoare și turte de fructe, plimbându-se prin nisip de la un turist la altul prin căldura insuportabilă. Păreau extenuate de atâta mers, nimeni nu le băga în seamă, dar ele nu păreau a se da bătute…continuau să meargă. Mă simțeam prost că nu le puteam ajuta…pentru faptul că ele s-au născut aici, în această situație. Dar nu e un lucru pe care l-aș putea schimba după voia mea. 

Plaja se aglomera pe măsură ce soarele dispărea. Localnicii veneau să își ia baia zilnică, jucau fotbal, se distrau. Se pare că distracția e molipsitoare. În nici un loc din Vietnam nu am văzut localnici atât de relaxați, care să ia multe din  obiceiurile turiștilor. Seara muzica duduie în jurul cluburilor pline, toată viața se învârte în jurul unor programe de entertainment.

Mie mi se pare cam deprimant orașul ăsta și singurul motiv pentru care am rămas în el a fost plaja mare și apa limpede.

You can support Satwa Guna project by donating, or simply putting a banner on your website/blog.

The team is grateful for any kind of support. Thank you.

Supporting project Unknown VIETNAM
stelian@photodesign.ro: