Ziua 29: sate, nunți, dans

Posted by on Aug 21, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Planul pe ziua de azi e să închiriem biciclete și să mergem hai-hui prin jurul Hoi An-ului, fără nici un plan. Am întrebat la hotel unde putem găsi sate, am ales unul din ele și în 5 minute eram ieșiți din oraș. Am luat-o pe străduțe laterale, pe cărări nebănuite, și ne-am lăsat duși de…muzică. Se auzea de undeva muzica dată la maxim și voiam să vedem ce e. Am ajuns la sursă și am descoperit un restaurant care arăta ca după război. Sticle de bere, pahare, gunoaie zăceau pe jos…Înăuntru era un bătrânel vesel, cu o bere în față. Tocmai se terminase nunta fetei lui și ne invita și pe noi să sărbătorim. A făcut câteva poze cu noi, mi-a pupat mâna și a strigat bye după noi până am dispărut din peisaj.

Am intrat printre case, în case, pe după case…printre copiii care ne salutau entuziasmați și ne rugau să le facem poze pe care apoi voiau să le vadă. Niște bătrâni ne-au invitat la un ceai în casa lor modestă, s-au lăsat fotografiați, sperând la o recompensă bănească. Erau săraci și amărâți, dar dacă le dai bani încep să ceară de la toți turiștii străini…și nu e intenția noastră să transformăm bătrânii locului în cerșetori și oportuniști.

Puțin mai departe, pe malul râului, trei generații de femei puneau pește la sărat pentru a-l duce la piață a doua zi. Fiecare avea treaba ei pe care o îndeplinea cu migală, amuzându-se de curiozitatea noastră. Era o atmosferă de sat, deși orașul se întindea pe malul celălalt al râului. Am pornit în continuare pe malul râului și după un timp drumul se termina lângă o baracă în stare de degradare, de a-i căror stâlpi de susținere era legat un hamac în care se odihnea o femeie lângă un frigider plin ochi cu coca-cola. Alături, niște bărbați construiau bărci motorizate, destul de lent și fără de chef. Am luat-o pe o cărare plină de mărăcini și am ajuns la o colibă care era formată numai dintr-un perete, acoperiș, un pat de lemn și un televizor. Proprietarul părea pe altă lume, nici nu ne-a văzut când am trecut pe lângă el. Și-a auzit vaca mugind și a tresărit când a dat cu ochii de noi, apoi a părut plăcut surprins. Oamenii se bucură sincer când văd că oameni care vizitează locuri uitate de lume, care pentru ei însă sunt centrul Universului.

Câteva case mai încolo era o altă nuntă. Oamenii stăteau în jurul meselor și se veseleau, în timp ce muzica urla furioasă. Unii dintre ei ne invitau să bem cu ei, alții păreau destul de reticenți față de noi. Fotografia mirilor trona mare, înrămată, înconjurată de ghirlande colorate. Muzica era dată așa tare că nu ne puteam auzi între noi. Am schimbat politețurile de rigoare și ne-am continuat drumul.

Seara ne-am luat bilete pentru spectacolul de dans. A trebuit să căutăm jumate de oră casa unde se ținea spectacolul. De data aceasta era unul oficial, anunțat dinainte. Am ajuns primii acolo, ne-am instalat trepiedul și am așteptat nerăbdători. Spectacolul a fost scurt, dar interesant. Nu am văzut  în viața mea mâini atât de grațioase. Mă amețeau în învârteala lor, nu îmi puteam lua ochii de la mâinile acelea care se mișcau atât de repede, precis, frumos. Dansurile tradiționale vietnameze reproduc viața oamenilor obișnuiți, munca la câmp, pescuitul, într-un fel foarte reușit aș spune. A fost și o bucată de operă, pe care nu am înteles-o. Protagonista scotea niște țipete ciudate și se arunca pe podea cu o figură amuzantă…Bucata de operă avea o poveste în spate, un fel de basm…dar mie, occidentalei venite pentru prima dată în Vietnam, fără să știu mare lucru despre cultura lui, mi s-a părut amuzantă.

Deși scena era îngustă, sonorizarea proastă, sincronizarea dansatorilor nu cea mai bună, a fost o reprezentație cel puțin interesantă. Seara, din nou petrecută aiurea pe străzile orașului ticsit de turiști. Mâine vrem să mergem într-un sat unde se zice că sunt mulți olari. Vom vedea cât de mulți sunt.

You can support Satwa Guna project by donating, or simply putting a banner on your website/blog.

The team is grateful for any kind of support. Thank you.

Supporting project Unknown VIETNAM
stelian@photodesign.ro: