Ziua 30: satul de olari

Posted by on Aug 21, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Ziua 30: satul de olari

Azi dimineață la 6 eram pe străzile orașului. Voiam să îl văd cu magazinele închise, cu străzile pustii. Știam că trebuie să mă trezesc devreme pentru asta(vietnamezii se trezesc pe la 5 în general), dar a meritat. Eram singura turistă, localnicii mă priveau mirați, îmi zâmbeau…era frumos…străzile erau pustii, străbătute din când în când de bătrâni care se duceau la piață să înceapă ziua de muncă, ușile magazinelor și restaurantelor erau închise, era o liniște și o lumină perfectă. M-am plimbat așa o oră jumate pe străzi și pot să spun că a fost cel mai frumos timp petrecut în Hoi An.

Peste câteva ore, când s-a trezit și domnul fotograf, ne-am echipat cu o hartă și am plecat să căutăm satul de olari. La fiecare intersecție opream să consultăm harta, hartă care nu se potrivea deloc cu realitatea. Au început să mă exaspereze hărțile…niciodată nu sunt de ajutor, mai tare îți dau peste cap orientarea în spațiu.

Așa că ne-am învârtit prin multe sate, prin câmpuri de orez, pe străduțe adiacente, până am descoperit așa zisul sat de olari. Ne opriserăm să pozăm niște oameni  pe malul râului, când am fost asaltați de toți vecinii lor. Toți își împingeam copiii în față să îi pozăm, râdeau, ne cereau să vadă ce am fotografiat, ne dădeau adresa lor să le trimitem pozele. Una din mame s-a apropiat mine, m-a întrebat dacă sunt single și mi-a mărturisit cu mândrie că ea e. Apoi mi-a arătat cei doi copii ai săi. Se pare că partea sentimentală e foarte importantă la vietnamezi. Poate pentru că se uită la prea multe telenovele. Majoritatea filmelor vietnameze sunt comedii proaste sau telenovele. Dacă nu aș fi știut, aș fi rămas uimită să găsesc în vietnamezi un popor sentimental.

Satul de olari s-a dovedit a fi alcătuit din câteva case în care odată s-a practicat olăritul ca artă și mod de viață, în care acum se practică olăritul comercial, se modelează vase, căni de ceai, fluiere, obiecte pe care de obicei le cumpără turiștii ca suveniruri. Un băiat picta concentrat un vas, o bătrânică meșterea ceva la un altul, iar restul membrilor familiei se țineau după noi repetând obsedant: buy something from me, madame

Totuși, deși satul a fost mai mult sau mai puțin o dezamăgire, drumul până acolo, căutarea, au fost fascinante și..dogoritoare. Soarele a ars azi cu toată forța lui, până la epuizare.

Seara ne târâm prin oraș cu aparetele în brațe. M-am rezemat de un copac și îl așteptam pe Stelian să facă o poză. O femeie însărcinată a venit la mine și mi-a spus că îi plac ochii mei. Și nasurile europenilor, în general. Al ei e prea mic. Am ajuns astfel să avem o conversație despre nasuri, și cât e de dificil să porți ochelari când ai nasul mic. Mi-a  spus că va avea curând primul ei copil, o fată. A zis că nu o deranjează că va fi fată, chiar dacă în general se dorește ca primul copil să fie băiat, să poată moșteni familia. Mi-a zis mândră ca ea e o femeie modernă.  Am întrebat-o dacă îi place când orașul e plin de turiști. A zis că da, îi place. Mai ales că afacerile localnicilor prosperă datorită turiștilor. Mie mi-a plăcut infinit mai mult dimineață, când era atât de natural, atât de transparent, atât de al meu…

Ne-am făcut rezervări la un tur în My Son, primul tur din călătoria asta. Mâine, la 7 jumate vom fi așteptat autocarul, să ne ridice din fața hotelului.

You can support Satwa Guna project by donating, or simply putting a banner on your website/blog.

The team is grateful for any kind of support. Thank you.

Supporting project Unknown VIETNAM
stelian@photodesign.ro: