Ziua 33: zi liberă

Posted by on Aug 26, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Ziua 33: zi liberă

Deși nu era inclus în program, ne-am trezit la 3 jumate la prânz. Nu îmi pot explica cum am putut dormi atâtea ore, dar când m-am trezit mă simțeam obosită și aiurită, venită de undeva de departe. Pentru că tot era așa de târziu (în perioada asta la 7 seara e deja întuneric), ploua și nu prea aveam chef de gălăgia din oraș, m-am instalat pe terasă cu laptopul în brațe să mai scriu. Rămăsesem în urmă cu vreo 7 postări și erau detalii pe care le uitam dacă nu le scriam cât mai curând.

Stelian s-a dus să vâneze poze prin oraș, iar eu nu am scris mare lucru. Mă copleșise o oboseală care poate fi înțeleasă doar dacă ai fost cel puțin o lună pe drumuri, din loc în loc, din hotel în hotel, mergând mulți kilometri zilnic, cu multe kilograme în spate. E o oboseală pe care nu o poți astâmpăra, pentru că nu vrei să pierzi nici un moment din locurile prin care treci. Oboseală uneori acompaniată de un sentiment stupid de singurătate, deși ești înconjurat de oameni. Când parcă orice ai face, oricum ai încerca să comunici, tot nu te poți face înțeles pe deplin, tot nu surprinzi decât o fâșie din ce se desfășoară în fața ta. Ești călător pasager într-o lume prea mare și prea diversă pentru a fi înțeleasă pe deplin. Vorbești cu oamenii, afli tradiții, obiceiuri, faci o poza, două…dar te trezești că știi doar lucruri de circumstanță, că niciodată nu le vei putea înțelege cultura din interior. E o oboseală teribilă, aceea de a fi mereu între două lumi…

Deci azi nu am ce să vă povestesc. Stelian îmi arată niște poze pe care le-a făcut unor copii care vindeau pe sub mână niște bilete cu numere, pe care i-a urmărit. Cumpărătorii biletelor cu numere se ascundeau să le citească și cineva alerga după cineva…nu prea am înțeles eu povestea…dar nu vrea să scrie despre ziua de azi, în locul meu. Ziua mea asta a fost. sau cel puțin cele 3 ore jumate cât a rămas din ea, după somnul lung.