Ziua 38: plimbare cu barca pe sub munți

Posted by on Sep 7, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Ziua 38: plimbare cu barca pe sub munți

Beau un suc de bambus lângă râul care duce bărcile spre peșteri. Pe cer sunt nori negri, amenințători, care au apărut imediat ce am ajuns la mal. Drumul cu barca a fost lin, însorit, cu muzica naturală a păsărilor. Apa râului e așa limpede, că puteam vedea peștișorii fugind din calea bărcii, printre algele dese, care se ridicau până la suprafață.

Barca alunecă printre munți, iar în momentele moarte dintre două mișcări de vâslă pot să îmi imaginez locul atunci când se inundă și intrările se astupă, mă gândesc cum ar fi să fii blocat între munți.  Blestemat să fii închis în paradis.

Plimbarea cu barca a durat o oră jumate. Barcagiile noastre aveau 67, respectiv 44 de ani. Ce vă imaginați că veți face la 67 de ani? Veți da la vâsle? În orice caz, băbuța noastră se descurca de minune printre nuferii deși, fără să îi rupă sau rănească.

Am trecut pe sub munți, pe sub poduri..și ne-am oprit unde se înfunda drumul pe apă. Aici ne așteptau femei cu bărcile pline de sucuri pe care ni le băgau pe gât la 2 dolari bucata…

După plimbarea cu barca l-am așteptat 2 ore pe Stelian care s-a întors la hotel să își ia încărcătorul pentru aparatul foto. Se pare că o baterie s-a stricat, iar celelalte erau descărcate. Am băut suc de bambus și am mâncat semințe cu vânzătoarea, care îmi mai punea câte o întrebare din când în când. Greu trece timpul când aștepți…Din când în când se mai apropia vreun curios și vânzătoarea de suc de bambus se simțea datoare să îi povestească ce aștept atât.

Ne-am dus apoi pe drumurile înguste care traversau câmpurile de orez de la marginea apei unde bărcile continuau să meargă ca pe autostradă. Femeile au devenit atât de experte în vâslit, încât vâsleau cu picioarele, ca și cum ar pedala la bicicletă.

Undeva, ascuns printre copaci, era un templu. Un cățel mic ne-a primit la poartă, gudurându-se alintat. Un altul, slabănog, a venit și el repede, să nu piardă nimic. Templul era păzit de un bătrânel îmbrăcat într-o tunică maro, cu o bandă înfășurată în jurul capului, un fel de pălărie tradițională. A început să cânte la un instrument cu coarde și parcă lumea se închisese în jurul lui. Își concentra toată atenția spre instrumentul lui și lumea lui era acel templu, pe care ne îmbia să îl vedem.

Am mai mers spre o pagodă construită în munte. Un om de la intrare ne cerea bani pentru parcarea motocicletei.  Am refuzat să plătim, din moment ce nu era nici o parcare nicăieri și am intrat în pagodă, încălcând regulile care spuneau că nu se intră în pantaloni scurți. Când coboram scările am alunecat pe noroiul format de la umezeala din peșteră și aproape mi-am scrântit mâna. Nu știu dacă m-a înjurat omul cu parcarea sau s-a supărat Buddha pe mine că aveam pantaloni scurți.

După ce ne-am săturat de cutreierat printre case, am pornit pe un drum la întâmplare. Eram curioasă unde duce. Am ajuns la poalele unui munte, unde o femeie ne cerea insistent ticket.Dacă luam bilet,  puteam urca  pe un munte, de unde aveam o priveliște frumoasă, ne explica ea mândră. Doar 15 minute de urcat. Mă uitam cam neîncrzătoare la muntele înalt din fața mea..ești sigură ca sunt doar 15 minute de urcat? 15-20…  Am luat ticket și am început lungul urcuș. Scările erau înalte și alunecoase, iar eu aveam febră musculară de la stat țeapănă pe motocicletă. Dar priveliștea a meritat. Într-o parte se vedea orașul, iar în cealaltă lacul îmbâcsit de alge, munți misterioși plini de peșteri, și multe capre cățărate peste tot.

Parcă erau jucării toți munții aceia ieșiți din pământ printre atâtea câmpuri de orez. Pe lac trecea o ultimă barcă, făcându-și încet drum printre alge. Nu îmi mai amintesc drumul spre casă. Eram epuizată. Dar mai avem motorină pentru încă o zi…

P.S. Am descoperit că o parte din filmul Les filles du botaniste a fost filmat la pagoda cu căței. În film locul arată mult mai mistic și interesant. deși nu e nimic schimbat la el. Acum locul îmi pare și mai frumos decât atunci când l-am văzut.