Ziua 39: cântece pe apă

Posted by on Sep 8, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Azi am ales un drum la întâmplare, fără vreo destinație anume. Ne-am lăsat duși de străzile întortocheate și într-un final am ajuns tot în munți. Am găsit un fel de peșteri, credeam noi, la care puteai ajunge doar cu barca. Peșterile s-au dovedit a fi doar o plimbare mai lungă, cu trecere pe sub un munte, cu o oprire la o pagodă.

Vâslitoarea nostră avea fața umflată de la o înțepătură de albină și râdea încontinuu. Lângă noi, în barcă, s-au mai urcat vreo 10 vietnamezi, care erau veniți cu un tur. Ghidul grupului avea un megafon, pe care îl pasa oricui voia să cânte. Au fost vreo două interpretări jalnice, apoi a luat ea insăși megafonul și a cântat una din acele melodii pe care le cântă toată lumea pe stradă sau la cluburile de karaoke, care sunt peste tot în Vietnam.

Colega mea de barcă tot îmi spunea că eu urmez la cântat, iar eu încercam să îi explic în toate felurile că dacă încep eu să cânt se sperie peștii și se răstoarnă bărcile. Cred că am fost destul de convingătoare, că nu a mai insistat. Făceam cu rândul la ținutul umbrelei, pentru umbră și ascultam cu nostalgie conversațiile colegilor de barcă…nu de alta, dar nu înțelegeam nimic.

După lunga plimbare cu barca, ne-am dus în direcția parcului national. Opream din când în când să facem poze. Eram atunci depășiți de grupuri de fete gălăgioase care veneau de la școală pe biciclete și chicoteau timide când se vedeau fotografiate.

Am mai luat un litru de motorină de la o benzinărie improvizată la marginea străzii, și am reușit să ajungem la marginea parcului national. Urma o intrare mare și întunecoasă păzită de un soldat. Ne-am întors în oraș, pentru că se întuneca, și ultimul loc în care aș vrea să fiu pe întuneric e o junglă, fie ea și parc national.

Plouase pe drumul spre oraș (într-un fel noi am fugit de ploaie) și verdele era mai viu ca niciodată. Până și un curcubeu a catadicsit să se arate…eram frântă de oboseală după 3 zile de cutreierat regiunea, dar mă gândeam dacă nu ar merita să mai rămânem încă o zi.

De data asta am nimerit drumul spre oraș din prima. Parcă era mai ziuă în oraș decât în parcul national. Poate chiar era. Timpul tot timpul îmi joacă feste. Ne-am luat bilete pentru Ha Long city, cu plecare la 5 dimineața. Oamenii ăștia nu pot pleca și ei la o oră normală. Toate autobuzele aici pleacă la 4-5. Deci încă 4 ore de somn.