Ziua 40: niciodată să nu crezi ce spune publicitatea

Posted by on Sep 8, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Am coborât să facem check-outul, dar nu e nimeni jos. Am bătut la toate ușile, am făcut gălăgie, dar nu venea nimeni. Lacăte mari la uși, luminile închise…mă simțeam ca într-unul din filmele de groază foarte proaste care se difuzează aici după 12 noaptea.

A venit în sfârșit cineva, am luat aubobuzul spre Ha long city, am ajuns cu întârziere, ne-am cazat la hotelul unui tip care vorbea bine engleză și încerca să ne bage pe gât tururi în Ha long Bay, și am mers să descoperim urâțenia orașului-port Ha long.

Nu e nimic de spus despre oraș, altceva în afara faptului că e mare, gol, cu plajă murdară și apa înțesată de 300 de bărci care plimbă zilnic turiștii în golf.

Proprietarul hotelului ne-a explicat că aici mâncarea e mai scumpă, că e oraș turistic și totul e o afacere profitabilă, iar provincia de care aparține Ha long, e în sine mai scumpă. Nu înțeleg de ce ar fi mai scump un oraș atât de urât și neatrăgător, dar protestele mele nu cred că pot face nimic.

Măcar avem priveliște spre mare și un balcon imens. Seara mă uitam pe geam când a început o furtună năprasnică cu fulgere imense și tunete înspăimântătoare. Aveam impresia că or să cadă blocuri, că o să văd fulgerul lovind pământul în fața mea.

Mi-am luat trepiedul și am încercat să surprind măcar o părticică din ce vedeam. Stelian tot striga după mine să intru în cameră, să nu fiu trăsnită…dar era un spectacol prea frumos să îl pierd. Vânam fulgere și mă entuziasmam la fiecare tunet. Mă simțeam de parcă controlam natura și împrumutam din incredibila ei forță. Cred că dacă mă atingea atunci vreun fulger, eram mai mult decât fericită, în nebunia mea.

Am adormit cu greu, jubilând de energie.