CHINA, BEIJING

“Prima ploaie în China. Se aud doar tunetele amenințătoare, dese, intense. Lumina vine doar de la fulgerele care se ghicesc prin plasticul care acoperă curtea interioară.Un bec, într-un colt, se aprinde și stinge când și când.

Ploaia a luat cu asalt clădirea, veche de aproape 400 de ani. Își face loc prin marginile geamurilor de plastic, udă mobila din lemn masiv, formează bălți pe holuri.

Stelian Pavalache, Pavalache Stelian, www.lifeographies.com, www.satwaguna.com

Când plouă esti în altă lume, aceeași totuși, oriunde te-ai afla. Ploaia te propulsează într-un timp mitic. Mă simt țintuită, obligată să o ascult. Și simt o plăcere extatică. Picături de apă cad pe brațul meu, le absorb, simt viața unindu-se cu mine.

Sculptura mare din lemn, din mijlocul curții, în care sunt reprezentate corpuri incerte, dragoni și alte ființe a căror vreme a trecut de mult, apare malefică în lumina fulgerelor. Oamenii nu au voie să o atingă, dar ploaia trece de această interdicție. Își face de cap, își asumă liniștea în care explodează zgomotele ei încântătoare.

Miroase a istorie. Lemnul vechi,trosnește la orice mișcare, se umflă, atins de apa unduitoare. Un ușor miros de famacie se ridică din vasele de porțelan expuse. Seamănă cu umezeala din casele vechi, de chirpici, din satele românești.

Conținutul canalelor se ridică la suprafață și formează râuri pe străzile pustii. O minune care a spălat Beijingul. O minune care ne permite să respirăm.”

text de : Simina Cernat